Sfaturi pentru un mic-dejun sănătos și rapid, cu multă energie pentru întreaga zi

Cum poți să ai o dimineață liniștită care să te facă să îți începi ziua cu dreptul? Prin ascultarea sfaturilor specialiștilor, care afirmă faptul că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, și prin alegerea ingredientelor cu înțelepciune.

Știm cu toții că rolul primei mese din zi este de a ne oferi întreaga energie de care avem nevoie pentru toată ziua. Astfel, este foarte recomandat ca această masă sa conțină următoarele alimente:

alimente bogate în calciu precum lapte, lapte de soia, iaurt, cașcaval, brânzeturi;
fructe bogate în vitamine și minerale precum căpșuni, portocale, mere, rodie, grapefruit, banane, ananas, avocado, kiwi;
cereale integrale - care au rolul de a oferi organismului carbohidrați cu avantajul că acestea conțin o cantitate foarte mică de grăsimi;
proteine precum ouă, somon, semințe de chia, unt de arahide;

10 sfaturi ușor de urmat pentru un mic dejun sănătos!


1. Luați micul dejun în fiecare zi, fără excepție!


2. Consumați pâine de secară

Pâinea de secară conține esteri de stanoli din plantă, care ajută la combaterea colesterolului dar și a întreținerii inimii. Se recomandă consumul de aproximativ 2g de stanoli din plantă/porție/zi.


3. Folosiți ouă organice

Ouăle organice au un conținut semnificativ de acizi grași Omega-3, care sunt benefici pentru reducerea riscului de depresie fiind recomandați pentru îmbunătățirea stării de sănătate mentală dar și a sănătății inimi.


4. Consumați multicereale integrale

25-50g de fibre consumate zilnic dimineața, acționează prin scăderea nivelului de colesterol rău (LDL) din organism și reduce riscul aparițiilor problemelor de inimă.
Totodată, nutrienții din cerealele integrale oferă o cantitate semnificativă de Vitamina B, dar și substanțe folositoare pentru menținerea sănătoasă al sistemului nervos, precum riboflavină (B2), nicotinamidă (B3), acid folic (B9).


5. Delectați-vă cu o ceașcă de ceai verde

Datorită conținutului bogat de polifenoli, ceaiul verde contribuie la accelerarea procesului de ardere a caloriilor, ajutând totodată la pierderea în greutate. Un alt beneficiu pe care acest ceai îl aduce organismului este faptul că, prin consumarea în mod regulat, poate să crească capacitatea de memorare și viteza de reacție.
Nu în ultimul rând, datorită catechinei, unul dintre compușii principali, protejează sistemul cardiovascular.


6. Folosiți lapte de soia peste cereal

Un rol principal pe care laptele de soia îl are asupra organismului este de a proteja vasele de sânge datorită acizilor grași, precum Omega-3 și Omega-6, dar și a fitoantioxidanților din soia. Având în mare parte grăsimi nesaturate, laptele de soia are și un conținut mai redus de zahăr, ceea ce ajută la pierderea în greutate. Față de laptele de vacă, datorită conținutului de fibre care se regăsesc în laptele de soia, acestea oferă senzație de sațietate pentru un timp mai îndelungat.


7. Completați micul dejun cu semințe de in

Fiind o sursă excelentă de Vitamina B și Omega 3, această plantă folosită în trecut în industria textilă, oferă o serie complexă de beneficii pentru organism. Consumul regulat al semințelor de in ajută la prevenirea afecțiunilor cronice dar și cardiovasculare, îmbunătățește digestia și oferă senzația de sațietate.
Pentru a avea parte de toate aceste beneficii, presărați o linguriță de semințe de in peste cerealele integrale, peste ouă, în iaurt sau chiar în spuma de fructe.


8. Consumați 3 căni de suc de portocale neîndulcit

Datorită conținutului bogat de Vitamina C regăsit în portocală, acest truc stimulează imunitatea și în același timp îmbunătățește nivelul de colesterol. Conform studiilor, persoanele care au consumat cele 3 căni de suc de portocală pe zi, timp de 4 săptămâni, au avut un nivel de colesterol scăzut cu până la 21%.


9. Consumați unt de arahide pe felii de mere

Atât grăsimile cât și proteinele din untul de arahide, oferă o parte din energia necesară pentru întreaga zi. Merele, de asemenea, datorită conținutului de fibre și proteine, apără organismul de unele forme de cancer și boli de inimă.
Această combinație este o sursă sănătoasă și rapidă pentru o parte a micului-dejun. De asemenea, este un mod excelent de a introduce o cantitate de proteine în plus în alimentație, pentru persoanele vegetariene.


10. Adăugați fructe de kiwi la fiecare mic dejun

Kiwi pe lângă faptul că este un fruct foarte delicios, este un fruct complex din punct de vedere al compoziției pe care o are. Este un fruct foarte bogat în vitamine, precum vitamina B9, C, E, dar și în minerale (fosfor, calciu, potasiu). Consumul acestuia ajută la circulația sângelui, reduce nivelul de colesterol și poate ajuta chiar și împotriva depresiei.
O modalitate ușoară de a consuma kiwi este doar prin tăierea părții de sus, după care se scobește miezul cu o linguriță.



Chiar dacă, de cele mai multe ori, pentru mulți dintre noi, diminețile sunt prea scurte, iar task-urile prea multe, trebuie să ne formăm un program astfel încât să nu lăsăm micul dejun pe ultimul loc, sau de multe ori, pe nici un loc. În cele 10 sfaturi de urmat pentru un mic dejun sănătos am încercat să îmbinăm câteva produse alimentare benefice și esențiale pentru organism, care au un mod rapid de a fi consumate, chiar și pentru persoanele care sunt mereu pe fugă.

În cele care urmează, o sa aflăm care sunt 5 motive pentru care este indicat să serviți micul dejun zilnic, fără excepție, dar și sănătos:

1. Micul-dejun contribuie la accelerarea și la stimularea metabolismului, încurajându-l mai degrabă să ardă caloriile decât să le stocheze.


2. Micul Dejun îmbunătățește puterea de concentrare și memoria. Totodată, influențează în mod pozitiv starea de spirit pentru întreaga zi, comparativ cu persoanele care sar peste această masă.


3. Deși pare ireal, micul dejun servit în fiecare dimineață, contribuie la menținerea greutății, deoarece pofta de a consuma anumite alimente nesănătoase pe parcursul zilei se atenuează.


4. Micul Dejun oferă organismului o cantitate semnificativă de nutrienți precum vitamine, minerale și fibre.


5. Micul Dejun consumat zilnic, te face să devii mai organizat, fie prin stabilirea programului și a rutinei de dimineață astfel încât să ai timp pentru prepararea și consumarea acestuia, fie prin stabilirea meniului și prepararea acestuia cu o seară înainte, astfel încât dimineața să fie totul pregătit.

Dacă ți-a plăcut acest articol și îl consideri util, nu uita să îl trimiți și prietenilor. Cu siguranță vor aprecia faptul că îi îndrumi spre un stil de viață sănătos.


 

Sursa:

  1. sfatulmedicului.ro
  2. dietalia.ro
  3. dcmedical.ro
  4. csid.ro/

 

Comentarii